kuksi - A Heroic Abduction
sculpture
vineri, 29 octombrie 2010
joi, 28 octombrie 2010
URMASUL LUI DALI
H. R. Giger
Graphic
Artistul plastic de origine austriacă Hans Rudolph Giger este considerat de către critica internaţională drept unul dintre cei mai temerari exploratori ai părţii întunecate a naturii umane. Creaţia sa aduce în faţa ochiului minţii o realitate de coşmar în care se concentrează întreaga anxietate a omului contemporan. Asemenea unui Dante sau a unui Goya modern, H.R. Giger descoperă tărîmuri fantasmagorice ale subconştientului şi oniricului, redînd realitatea spiritului în imagini de o fidelitate fotografică.
H.R. Giger se numără printre discipolii lui Salvador Dali şi a preluat multe principii ale esteticii suprarealiste. Lucrările sale, care atrag şi înspăimîntă deopotrivă .
Domeniile predilecte ale acestui maestru al imaginarului sînt grafica şi instalaţiile. În cazul graficii, utilizează frecvent spray-ul, tehnică pe care alţi artişti o consideră dificilă, dar care conferă lucrărilor un aspect modern, făcîndu-le asemănătoare unor graffitti. Iar instalaţiile lui H.R. Giger reuşesc să materializeze viziunile sale în structuri multidimensionale ce sfidează legile spaţiului.
Impresionat de talentul excepţional al lui H.R. Giger, regizorul Ridley Scott l-a invitat să realizeze design-ul creaturii din pelicula science-fiction „Alien” („Străinul”), devenită legendară, ale cărei imagini terifiante dintr-o altă lume au schimbat pentru totdeauna estetica cinematografiei hollywoodiene. Pentru contribuţia sa la filmul „Alien”, Hans Rudolph Giger a fost distins cu un premiu Oscar.
Muzica urma să fie semnată de grupul Pink Floyd, iar pentru rolul Împăratului fusese selectat însuşi Salvador Dali. Giger a pregătit numeroase schiţe, dintre care surprind în mod special cele ale Casei Harkonnen. Continuarea „Aliens” (1986) a fost realizată fără contribuţia lui H.R. Giger, iar în cazul peliculei „Alien 3” (1992), sugestiile sale au fost aplicate doar selectiv. În 1995, acesta a semnat scenografia la filmul „Species”, care înfăţişează metamorfozele spectaculoase ale unei creaturi extraterestre genetic superioare.
Hans Rudolph Giger a renunţat la activitatea sa în domeniul filmului, dar continuă să urmărească cu atenţie evoluţia acestei arte. A rămas impresionat de pelicula „Matrix”, afirmînd că exprimă cu înaltă precizie viziunile sale.
Demonstrîndu-şi nonconformismul, H.R. Giger a realizat coperţile pentru albumele unor grupuri rock în vogă, ceea ce i-a adus o înaltă apreciere din partea adepţilor aşa-numitei contraculturi underground. Prestigioasa firmă producătoare de chitare electrice Ibanez a lansat la rîndul ei cîteva modele cu un design conceput de H.R. Giger.
În anii ‘80 H.R. Giger a lansat ciclul de lucrări „Biomechanik”, care are ca temă fuziunea dintre om şi maşină şi conţine mesaje sociale radicale. Pe la mijlocul anilor ‘90, l-a invitat pe DJ-ul şi muzicianul hardcore techno Manu Le Malin, o figură de cult pe scena underground franceză, să realizeze o serie de mixuri inspirate din ciclul „Biomechanik”, devenite între timp de referinţă. Printre proiectele mari ale lui Hans Rudolph Giger se numără şi o reţea internaţională de baruri decorate în stilul său distinct.
Pe 21 iunie 2008 s-au împlinit 10 ani de la fondarea în apropiere de localitatea elveţiană Gruyers a unei reşedinţe-muzeu a lui H.R. Giger.
DESPRE TALENT...Nicolae Maniu
Maniu-mania. Cel mai bine vândut pictor român s-a întors acasă... sep. 2010
Artistul trăieşte la Paris din 1993, după ce, în 1983, alesese calea exilului şi se stabilise la Koln, în Germania. A cunoscut o ascensiune rapidă, expunând, graţie lui François Gall, la Salonul Independenţilor de la Paris (la doar trei ani de la plecarea din ţară) şi vânzându-şi prima pânză chiar în ziua deschiderii salonului.
Am avut şansa să schimb câteva vorbe cu maestrul, înaintea conferinţei de presă din dimineaţa zilei de 16 septembrie, şi am aflat un om aşezat cu picioarele pe pământ în faţa "viiturii succesului", uşor stânjenit de eticheta de "cel mai vândut pictor român" şi comentând cu delicateţe şi înţelepciune prezenţa sa la faimoasa licitaţie Paris-Bucarest (de la Drouot Montaigne, 28-29 martie 2009), când a reuşit doar un scor "mărunt" (8.000 de euro, în comparaţie cu cei 80-100.000 pe care îi obţine curent pentru o pânză de dimensiuni generoase, dar "din care 50% intră în vistieria galeriei care îl reprezintă", asta pentru că, înţelegem, pictorul nu a încercat vânzările "de gré à gré").
Făcând parte din acelaşi lot de fini tehnicieni ai penelului în care se află şi, să zicem, un alt clujean, Ovidiu Avram (pe care unul dintre specialiştii AEG, Mihai Covaci, l-a expus în iunie 2009, la Rin Grand Hotel), Nicolae Maniu comunică sentimentul că reprezintă o valoare sigură: un arsenal tehnic fără cusur, minuţie flamandă, vernis-uri clasice şi, mai presus de orice, o viziune flatant-accesibilă pentru marele public, lipsită de obscuritate şi de căutări moderniste, cu compoziţii curate şi elaborate, cu citate recognoscibile din marii maeştri, cu detalii-nadă imbatabile (nuduri, peisaje cu perspectivă profundă etc.). .
În discursul de vernisaj, dl Radu Boroianu folosea o fabulă plină de interes. La o expoziţie, unul dintre privitorii cârtitori ai tablourilor lui Maniu se întreabă: "Dar, finalmente, asta nu e fotografie sau, mai ştiu eu, colaj? La care mucalitul nostru transilvan îi replică liniştit: de când nu aţi mai avut timp să priviţi un Dürer sau un Van Eyck sau un Holbein, Velasquez sau Raphael?" Fabulistul vrea să spună că şi marii maeştri pictau exact, obsedaţi de minuţie şi de verosimil, dar că asta nu îi făcea mai puţin mari. După cum, adăugăm noi, Velikovic sau (că tot veni vorba) cel mai cotat pictor al sfârşitului de secol XX, Francis Bacon, foloseau fotografia până la o imprima pe pânză şi a reveni, apoi, asupra ei. Deci nimic grav în utilizarea fotografiei. Problema e cum o foloseşti şi ce scoţi, finalmente, din ea. Dacă e o viziune, e minunat, dacă e doar un trompe l'oeil sau un trompe l'intelligence, lucrurile sunt mai delicate.
Urându-i bună revenire domnului Maniu pe simezele bucureştene, îi dorim, în plus, să-şi găsească mai des calea spre publicul nostru, căruia să-i arate cât de trudnice sunt căile artei, care, fără meserie, rămâne doar o bună intenţie.
*) EAG, Bulevardul Regina Maria nr. 18, expoziţie Nicolae Maniu (septembrie-octombrie 2010, vernisaj 16 sept.)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)